DAMIR OČKO
Aesthetic, conceptual and formal frameworks of Damir Očko’s artistic practice are mainly shaped around a central position of a moving image based work, exploring complex cinematic relations to create visually and intellectually immersive works. Such constellations are structured around a film work as their central place. Both his exhibitions and artworks represent complex settings, meeting places of various narratives. Forms of language as communication and mechanism of the body have an important role in Očko’s practice. His artistic interest is based in exploring poetic and political potential, placing the human body as an image and a critical space to reflect on forms of power, fragility, or violence and its relations to environment – a winter landscape, a volcano, a stage, or an abstract darkness, as fragments of the world we inhabit. His exhibitions usually unfold as apparatuses by which the artist questions his approach to the process of artistic production itself, establishing a subjective space where film and poetry meet.
Text by Branka Benčić
Cadrele estetice, conceptuale şi formale ale practicii lui Damir Očko sunt modelate în principal în jurul poziţiei centrale a unei lucrări bazate pe imagini în mișcare, explorând relaţii cinematografice complexe pentru a crea lucrări vizual şi intelectual captivante. Astfel de constelaţii sunt structurate în jurul unei lucrări video ca punct central. Atât expoziţiile, cât şi lucrările sale au la bază corelări complexe, locuri de întâlnire ale diferitelor naraţiuni. Forme ale limbajului reprezentate prin comunicarea şi mecanismele corpului au un rol important în practica lui Damir Očko. Interesul său artistic este bazat pe explorarea potenţialului poetic şi politic, plasând corpul uman într-o imagine şi un spaţiu critic, pentru a scoate în evidenţă forme ale puterii, ale fragilităţii sau ale violenţei şi relaţiile acestuia cu mediul înconjurător – un peisaj de iarnă, un vulcan, o scenă sau întunericul abstract ca fragmente ale mediului în care trăim. Expoziţiile sale se desfăşoară de obicei ca nişte aparate prin care artistul pune sub semnul întrebării abordarea sa asupra procesului de producţie artistică și creează astfel un spaţiu subiectiv în care filmul şi poezia se întâlnesc.
Text de Branka Benčić